Intretinerea corecta a masinii

by / Wednesday, 25 June 2014 / Published in Auto
ingrijirea masinii

Daca esti posesorul unei masini, cu siguranta iti doresti ca aceasta sa functioneze perfect pe termen cat mai lung si daca se poate, atunci cand vrei sa o schimbi sa o poti vinde la un pret cat mai mare.

Pentru a te putea bucura de aceste avantaje si pentru a dispune de confort si siguranta, trebuie sa respecti cativa pasi deosebit de importanti, pe toata perioada vietii masinii tale:

  •  Respecta inspectiile periodice si toate datele de service stabilite de constructor. Daca ai o masina cu cel mult 8 locuri, inspectia obligatorie trebuie sa fie facuta o data la 2 ani. In acest timp insa se pot intampla foarte multe, asadar, este recomandat ca la fiecare 10 000 de km parcursi sa treci pe la un service auto. Astfel, iti poti schimba consumabilele si poti descoperi eventualele probleme inca din faza incipienta, in asa fel incat sa nu le lasi sa genereze costuri imense;
  • Schimba filtrele la 7-10 000 de km. Sunt consumabile ieftine, care pot decide soarta masinii tale. Daca mergi prin praf si drumuri nisipoase, la 7000 de km ar trebui sa schimbi filtrele. Daca nu, nu trebuie sa depasesti 10 000 de km;
  • Acorda atentie placutelor de frana. Frana este unul dintre elementele care iti ofera siguranta ori de cate ori esti la volan. Din acest motiv, trebuie sa functioneze ca la carte. Asigura-te ca schimbi placutele de frana cel putin o data la 40 000 de km si ca placutele noi sunt placute de cea mai buna calitate. Placutele contrafacute pot ingreuna foarte mult franarea si pot duce la accidente si la numeroase probleme de siguranta;
  • Verifica presiunea in pneuri si blocurile optice. Toate luminile de pe masini trebuie sa functioneze perfect. Din acest motiv, este bine sa verifici semnalizarea, faza de intalnire, faza lunga, curatenia farurilor si stopurile. Presiunea in pneuri este si ea extrem de importanta si trebuie sa fie cea recomandata de constructor. Aceasta se verifica cu usurinta la orice benzinarie cu un compresor;
  • Schimba anvelopele ori de cate ori simti ca acestea sunt tocite. In general, anvelopele trebuie sa fie schimbate la 60 000 de km. Daca ai un stil de condus mai agresiv sau mergi pe drumuri accidentate, aceasta schimbare poate sa intervina mai repede. Nu neglija acest aspect, pentru a oferi siguranta pasagerilor! Anvelopele uzate pot sa riste explozia si sunt mult mai putin aderente, ceea ce duce la o franare in distanta mai mare;
  • Treci pe la spalatorie cel putin o data pe luna. Mizeria de pe masina poate sa distruga vopseaua si automat sa scada valoarea automobilului. Cel putin o data pe luna spala masina atat in exterior cat si in interior;
  • Evita chilipirurile. Piata este plina de piese auto extrem de ieftine. Din pacate insa, multe dintre aceste piese sunt contrafacute si reprezinta un risc atat pentru masina, cat si pentru cei din ea. Achizitioneaza doar piese recomandate de producator, sau piese aftermarket in care ai incredere,  chiar daca sunt ceva mai costisitoare, deoarece pe termen lung acestea pot duce la economii substantiale de bani si cel mai important, iti pot oferi siguranta ori de cate ori esti la volan.

Daca ai si alte sfaturi pentru soferi in ceea ce priveste ingrijirea masinii, te incurajam sa lasi un comentariu !

 

 

Leave a Reply

TOP