Ce este si cand trebuie inlocuita cureaua de distributie?

by / Tuesday, 15 July 2014 / Published in Informatii piese, Tutoriale
cureaua de distributie

O distrugere a curelei de distributie este cosmarul oricarui sofer. Atunci cand cureaua de distributie se rupe, sansele ca motorul sa se defecteze aproape complet sunt destul de mari, reparatia fiind foarte costisitoare si complexa.

Ruperea curelei de distributie inseamna oprirea arborelui cu came, oprirea ventilelor care controleaza alimentarea cu amestec de combustibil si eliminarea gazelor din camerele in care se produce arderea. Odata ce cureaua s-a rupt insa, pistoanele continua sa functioneze, lovind ventilele oprite, ceea ce duce la defectiunea motorului.

Ce este cureaua de distributie?

Cureaua de distributie este o piesa simpla, care asigura o sincronizare perfecta intre partea superioara a motorului si partea inferioara a acestuia. Aceasta este construita din materiale sintetice, rezistente, care contin diverse insertii din sticla si metal, insa in timp este supusa uzurii. Materialul sintetic din care este realizata devine casant, nemaifacand fata solicitarilor.

Cureaua de distributie este una dintre cele mai solicitate componente ale unei masini, fiind necesara o verificare frecventa a acesteia.

Cand trebuie sa fie inlocuita cureaua de distributie?

In functie de calitatea pe care o prezinta, o curea de distributie trebuie sa fie schimbata fie dupa scurgerea unui anumit interval de timp, fie dupa parcurgerea unui anumit numar de km. La unele masini, numarul de km este de 40 000, in timp ce la altele poate sa se ridice la 120 000.

Ruperea curelei de distributie nu se face fara semne anterioare. In general, o curea care incepe sa cedeze, trepideaza si chiar bate, oferind semne ca este necesara schimbarea ei.

De ce trebuie sa tii cont atunci cand schimbi cureaua de distributie?

Diagnosticarea si schimbarea acestei curele sunt operatiuni dificile si costisitoare. Din acest motiv, este indicat sa nu se faca pe cont propriu, ci sa se apeleze la un service autorizat. Service-urile moderne au la dispozitie numeroase aparate de masurare electronica sau acustica. Cu acestea pot verifica intinderea curelei si chiar  o pot regla, direct in momentul in care cureaua este pusa pe masina.

Nu trebuie sa se neglijeze niciun fel de zgomot aparut la motor. Imediat ce simti trepidatii care nu sunt la locul lor sau auzi diverse ciocanituri, este bine sa cauti un service unde sa verifici cauza problemei. In felul acesta se pot economisi foarte multi bani cheltuiti ulterior pe reparatii.

Este foarte greu sa iti dai seama daca o curea este uzata, motiv pentru care este bine sa fie schimbata la peste 60 000 de km sau la peste 5 ani de utilizare, pentru o siguranta maxima.

 

Leave a Reply

TOP